Insomnie cronică.

-Aici sunt Auzii vocea ei indrepta privirea catre sursa.
Clipeste des cand o vede, si nu isi poate lua ochii de la ea. Arata ca o printesa din povesti, avand o frumusete aparte. Scapa putin de sub control, ochii sai negri capatand nuanta albastrului marii. Este privit atent de femeile din jur, ce se contraziceau pe tema ochilor sai.
Inchide scurt ochii, realizand ca avusese o scurta vedenie din cauza ei, aducandu-si aminte de cineva din trecut ce il ranise, asa ca sctura capul incet, simtind de undeva din spate aripile rosii ce nu doreau nici cum sa ii dea pace. Trebuia insa sa se controleze, doarece nimeni nu stia ce este el cu adevarat.
-Arati minunat, spune el zambinf dulce si merge la ea, privind-o atent din toate partile.

Merci, eşti drăguţ, spuse şi zâmbi dulce, privindu-l. Îşi lăsă uşor rochia în jos, împreunându-şi mâinile şi făcu o scurtă piruetă când Axel îi spusese asta. Se întoarse mai apoi spre el, privindu-l în ochi. Clipi de mai multe ori, iar o fată îi aranjă mai bine mica tiară ce o avea pe cap. Roşcata îi zâmbi călduros fetei, şi aprobă scurt în semn de mulţumire. Iar acum? Mergem, sau ce facem? întrebă spărgând tăcerea dintre ei doi.

Zambeste imediat ce il intreaba, trezindu-se din visare. O fata tinerica se apropie de cei doi aranjand papionul negru al baiatului. Acesta afirma multumit si spune imediat.
-Mersi fetelor, sunteti niste minuni, Amanda dupa tine mica printesa, spune chicotind in spirit de gluma, dar si cu un ton usor seriosn neobservabil de ceilalti.
Acesta iasa incet pe usa, urmata de el. Ii cere Zorei sa cheme limuzina ce avea sa ii duca in alta parte a orasului. Zora o priveste pe Amanda si imediat face o mutra nemultumita. Deja stia ca pierduse lupta, dar se pare ca Axel nu era deloc interesat de secretara lui pe cat era interesat de zana de langa el.
Ies din cladire, unde o limuzina neagra si lunga ii astepta pe cei doi. Axel o ajuta sa se suie, urmand-o. Avea sa fie un drum lung, fara sa isi dea seama.

Îi zâmbeşte şi apoi iese din cameră, oprindu-se lângă el. O priveşte pe Zora calmă, păstrâdu-şi zâmbetul pe chip. Începu să meargă mai apoi, ieşind din clădire şi privi calmă în jur. Axel îi deschise portiera, ajutând-o să urce, iar aceasta îi mulţumi, zâmbind uşor. Îşi aranjă rochia, dându-şi părul ce îi cădea pe umeri şi piept, pe spate şi îl privi pe băiat când urcă şi el în limuzină.

Urca si se aseaza pe o bancheta fata in fata cu ea, ferindus-i picioarele de trena rochiei lungi.
Priveste in gol fereastra, aveand impresia ca se pierde in multimea de luminite ce treceau pe langa el. Era un oras mare, foarte mare unde oamenii erau mereu pe fuga si mereu agitati, dar in general fericiti. Asta nu intelegea el, fericirea celorlalti.
Ofteaza scurt mutand privirea catre fata din fata lui. O studiaza atent, atat chipul cat si tinuta. Se oglindeste fara sa vrea in lumina ochilor ei sticlosi.
-Imi poti spune mai multe despre tine? intreaba el privind-o atent si cu interes. Desii era angajata lui de ceva vreme, se pare ca se pierduse in gramada de angajati si angajate ce le avea.

Îşi rezemă bărbia în palmă, privind absentă pe geam, luminile ce umpleau străzile. "Îmi poţi spune mai multe despre tine?", îi auzi vocea băiatului şi tresări scurt. Îşi întoarse privirea spre el, clipind de câteva ori şi zâmbi cald, aprobând scurt.
Mama a murit când fratele meu avea 6 ani. Eu abia mă născusem, aşa că nu am cunoscut-o. Tata este un mare afacerist, ocupat mai tot timpul, şi poate de aceea noi doi am plecat de acasă, spuse calmă. De fapt era clar că din acel motiv plecaseră de acasă, dar existau unele momente când cei doi fraţi, mai ales ea se gândeau că poate au ales să îşi părăsească ţara natală pentru a putea fi independenţi. Reuşise ce îşi propuse în viaţă şi era extrem de mulţumită de ea, deoarece, tatăl ei nu stătuse în spatele acesteia pentru a o ajuta cu ce ar fi avut nevoie.

Mama a murit când fratele meu avea 6 ani. Eu abia mă născusem, aşa că nu am cunoscut-o. Tata este un mare afacerist, ocupat mai tot timpul, şi poate de aceea noi doi am plecat de acasă.
Zambeste imediat ce o aude. Era multumit de ea, deoarece daduse dovada de devotemant dar si de putere. Sa te intretii si sa cresti singura in zilele noastre era ceva greu de crezut, mai ales pentru o fata.
-Am trait singur de cand ma stiu, am fost exilat din Rai deoarece am puteri demonice si nu sunt inger pur, parintii mi-au murit acolo intr-un razboi, asa am ajuns aici, cei drept...a durat putin pana sa ajung ceea ce sunt azi, dar nu imi pare rau...mai am o sora, cea mai apropiata mie, spusese cuvintele sincer desii nu stia de ce spusese asta.

Zâmbi când îl auzi. Ştia cel mai bine cum era să ai un frate. Nu spunea că este rău, ci din contră, nu l-ar fi dat pe nimic. Deşi era independentă, uneori avea nevoie de ajutorul lui şi nu ezita să îl ceară. Era orgolioasă în alte privinţe, cu alte persoane şi nu le-ar fi cerut unor străini sau prieteni ajutorul, preferând să se descurce singură, dar cu el era altfel, deoarece Mike era singurul care o cunoştea cel mai bine, ştiind ce simte şi ce gândeşte. Îşi trecu mâna pe frunte, privindu-l în ochi.
E cel mai bine să ai un frate sau o soră, indiferent dacă uneori te mai cerţi cu ei, spuse păstrându-şi zâmbetul cald şi sincer pe cipul extrem de palid.

Zambeste la replica ei, copilareste.
-Nu m-am certat niciodata cu ea, spune el chicotind scurt mutand privirea din nou la ea. Rose, desii pare deseori o copilita rasfatata e defapt mereu iubitoare, spune el zambind strengareste.
Limuzina se opreste, fara sa ii dea timp fetei sa mai zica ceva. Merge la usa ce este deschisa pe dinafara de un major domn, el iasa primu, ajutand-o pe fata sa iasa, tinand-o frumos si elegant de mana.Imediat ce ies, sunt asaltati de reportri si blituri intrebari si tipete de la admiratori si admiratoare.